Oare când
ne vom trezi că pe zi ce trece pierdem câte un fir din fiinţa noastră
românească, fără să ne dăm seama? Cei care vor să mai păstreze ceva din noi
sunt din ce în ce mai puţini, şi poate
că bătrâneţea aşezată pe umerii unui popor descurajează. Arhitectura noastră
tradiţională moare încet odată cu bătrânii noştri…
Cât de
dulce era glasul bunicii când cu miros de rouă proaspătă pe mâini ne mângâia
obrajii de copii gălăgioşi, iar cocoşul cel moţat trebăluia grăbit cocoţat pe-un vârf de gard.
Cât de
liniştit privea bunicul din cerdac gălăgiosul vrăbioi îndrăgostit în zi de mai,
şi-şi întindea privirile mai departe, spre iazul ascuns de-un smoc de trestii.
Din
depărtare se auzeau glasuri de copii ce-şi făureau clipe de aventuri de-o zi
într-un pod plin cu fân.
Dar cel mai
plăcut era duminica în zori, când bunica mă gătea de sărbătoare şi mă plimba la
magazin şi la biserică, locul de întâlnire unde se mai depănau amintiri de-o
zi, două.
Şi,
tristeţea se revărsa în ziua când vacanţa era pe sfârşite şi trebuia să
părăsesc acele mirifice locuri. Erau mirifice la lumina opaiţului aprins pe
colţ de ,masă şi parfumul mămăligii amestecată, cu duioasă grabă, cu un boţ de
caş.
Sunt
amintiri ce-mi bântuie cu nesaţ copilaria, ce cu grabă trecu pe lângă mine şi
se aşezară cu neobrăzare pe umerii mei cândva puternici.
Dar nu
regret nimic, şi de-ar fi s-o iau de la început aş iubi cu aceeaşi patimă
culoarea ce mă înconjoară şi clipele trăite intens.
Şi dacă
ajungi să deschizi albumul prăfuit cu amintiri, să ştii că adierea cu parfum de
liliac s-a revărsat şi azi în gândurile mele, căci orice adieri de amintiri îmi
răscolesc dorinţele de întoarceri spre ceea am fost cândva.
Basarabi_ casa taraneasca
Bazarcic_ colibe tatarasti
Bazarcic_ colibe tatarasti
Boinesti_casa taraneasca
Burila_curte taraneasca
Fotografiile sunt culese din cartea "Romania: natura, cladiri, viata populara" de Kurt Hielscher, Leipzig 1933, avand o prefata semnata Octavian Goga.
