Hipocrate a spus: „Exista, într-adevar, doua lucruri: sa stii si sa crezi ca stii. A sti înseamna stiinta. A crede ca stii este ignoranta".

In memoria tatalui meu rapus de cancer, cel mai mare dusman al meu...

duminică, 6 martie 2011

Frica


Singurul secret al existenţei este să nu îţi fie teamă.
 Niciodată să nu îţi fie teamă de ce vei deveni.
Budha


Aştept cu nerăbdarea unui adolescent trecerea unei clipite de iubire împlinite care să-mi amprenteze destinul spre nemurire. Destinul nu este ceea ce poate mi-am dorit în altă viaţă, ci mai degrabă ceea ce mi-am dăruit cu neştiinţă în astă viaţă! Dar ce poate fi mai efemer decât o dăruire tremurândă de speranţă că poate va veni şi clipa măreaţă a unui destin nescunoscut şi plin?!
Scormonesc iscoditor spre o fereastră în speranţa că acolo voi găsi ceva ce poate am pierdut cândva, sau poate, cu dorinţi  necunoscute, mi-am ascuns pe acolo, undeva, un dor mărunt de primăvară.

Naşterea este suferinţă, decăderea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut este suferinţă, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, toate laturile experienţei făcute în cuget si în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă.
Budha
Dorinţe neâmplinite fac cărări adânci în amintiri din vieţi neterminate şi de mult uitate. Nu dorinţele trebuie să mă doară, ci mai degrabă iubirea ce nu am putut s-o dăruiesc în întregime celui care, cu ură sau indiferenţă, mi-a îngreunat avântul spre definire. Neputinţa de a primi tot ce-mi poate dărui viaţa cu definirea drumului ce nu îl voi urma, îmi răscoleşte angoase de mult uitate. Frici pierdute în vieţi uitate cuprind cu frenezie gândul unei iubiri de-o vară şi îmi rostogolesc în doruri patimile ce-mi dau fiori.
Mă dor din simţuri defrişări de carne ce-mi dau un nou început ce nu am să pot să-l duc la bun sfârşit, căci voi pierde pe cărări de sânge tot ce-am înfăptuit în alte vieţi  uitate.
Împliniri şi definiri deopotrivă sunt împletite în iubiri neterminate şi purtate în repetate cicluri de exitenţe obsesive. Karma nu poate fi un blestem ci un destin de împliniri neterminate pe care le purtăm în repetate începuturi. Înţelepciunea ce ar trebui să-mi cuprindă simţurile până ce-mi amorţesc, îmi va scălda în lumini cereşti dorinţele ce năvalnic îmi trec prin dor de soare.

Nu întreba ce poate fi la dreapta ta si ce te înconjoară! Misterul trebuie sa te cuprindă pană ce clipa de prin ziuă sa se prefacă-n nemurire. Căci nu misterul este cel ce roade până la dureri de răstignire, ci neştiinţa şi indiferenţa, ele sunt de fapt, duşmanul tău născut din tine!
Năvalnice şi tumultoase destinaţii îmi răsucesc simţurile amorţite, trezind in visele de noapte porţi spre un univers ce-mi aparţine, dar pe care-l dăruiesc cu mărinimie celui ce-mi va deschide ochiul ce doarme amorţit. Vreau cu mult nesaţ să văd chipul ce-mi defineşte existenţa, privirea ce-mi duce-n amintire trupul parca devreme îmbătrânit.
Durerea ce se aşează confortabil pe umerii încovoiaţi îmi trage spre un drum nedefinit neâmplinirea, si îmi încolătăceşte simţirea spre un copac de mult uscat.
 
Nici moartea nu este de temut pentru cel ce a trăit înţelept.
 Budha


Trecerile în nefiinţă n-ar trebui sa fie pline de frici inexplicabile şi angoase tremurânde. Sunt treceri line spre un salt măreţ, iar frica ce ne împinge spre clipe paranoia ne duc şi mai adânc spre un întuneric din noi născut. Nu vreau sa mor cu gândul frânt spre disperare, nu vreau să plec în spasmele fricii de neant, ci vreau să-mi împlinesc menirea şi dragostea ce-mi mai rămâne s-o împart la masa omenirii.
Singurul lucru ce-l voi îndeplini cu siguranţă este să mor, deci nu clipa asta trebuie să mă frângă sau să-mi dea panici fără  rost, şi nici ideea de a găsi ceva sau nu Acolo nu trebuie să mă frământe până la dezrădăcinare!
Nu moartea ar trebui să ne sperie, ci mai degrabă neâmplinirea ei aşa cum se cuvine: în pace, linişte, împăcare  şi iubire! Nu moartea ar trebui să ne sperie, ci viaţa pe care, fără să ştim s-o preţuim, o risipim cu atâta ură şi paranoia!
Am să trăiesc mai mult decât moartea
Prin tot ce din mine continuu se naşte
Mi-o spune prin simţire Divinitatea
Şi sentimentele toate
Traian Arhip Zeletin- Viaţa continuă

Mă întreb cu un ecou perpetuu, cine pot fi în sinea mea să pot avea atâta putere de iubire şi să nu pot să o  folosesc?! Cine pot fi ascuns în pleoapele unui somn prelung păzit de frici şi obsesii angoasante, dacă nu pot să-mi rup cu frenezie straiele de deţinut şi să-mi găsesc destinul ce  nu-l pot avea?!
Orbită de plăcerea clipei efemere, caut pipăind în întunericul născut de gândurile mele, lumina care să-mi trimită-n infinit dorinţa mea de nemurire! Nu mor ca să-mi trec pragul de iubire ci voi trăi în infinit cu dorul de iubire-n nemurire!
În căutări febrile,cu patimi şi iubiri trecute, cu întrebări ce mi se-aştern în gânduri obsesive, găsesc la un sfârşit de drum, sufletul pereche, ce cu patimi de iubire îl ascund în drumul meu spre infinit! Să fie acest fapt un lucru împlinit sau doar un mic fragment din albul ce încă îl mai caut?! Nu, nu voi şti decât în clipa despărţirii, când, iremediabilul se înfăptui şi defrişarea sentimentului de infinit îmi va dezgoli trupul de carne, precum toamna frunzele copacilor plângând. Nu este decât o mică pauză spre o trecere viitoare ce poate, cu gândul meu de acum, îmi va defini un început mai luminos.
Frica ne înceţoşează simţurile amestecându-le, angoasele se transformă in coşmaruri, iar iubirea în ură mocirloasă.
Frica e monstrul de sub pat, ce ne înfioară visele de noapte şi ne transformă simţurile în ură. Ne zvârcolim în frici născute de obsesii şi angoase-nchipuite!
Nu frica defineşte licărul de nemurire din mine, ci ea  îmi roade  cu patimi şi nesaţ şi ultima suflare! Alungă  fără nici un sentiment tot ce poate să-ti transforme existenţa în frici paralizante. Căci frica este adevărata moarte ce ne paralizează avântul spre nemurire!
În dimineaţa asta parcă un licăr de lumină urmat de un tremur abia perceptibil îmi trezeşte un sentiment de mult uitat: iubirea! Nu plânge, si nu râde, căci sunt simţiri ca fulgul trecătoare, ci caută cu-nfrigurare în raftul din cămară, parfum de primăvară revărsat peste un dram de fericire! Atunci e clipa infinită, atunci când ai regăsit desăvârşirea!
Şi totuşi, în repetatele mele începuturi am învăţat  să iubesc cu frenezia unui pământean, cu priviri furişe pe sub geană, cu patimi ce mă dor la fiecare început, sărut ascuns în vise efemere, am învăţat să iubesc cu dăruirea unui infinit şi licăriri de Dumnezeu, cu împlinirea ciclului de sacrificii pe crucea nemuririi. Şi am învăţat că dăruirea este dar divin, iubirea împlinire, iar sacrificiul desăvârşirea şi sfârşitul unui ciclu perpetuu de împliniri. Şi dacă toate astea le-ai înfăptuit, să ştii că eşti  la sfârşit de drum cu un început în faţă ce trebuie să-l desăvârşeşti la nesfârşit! Fii fericit eşti împlinit!
Fug de-nceputul sfârşitului viu
Să nu mai trec prin ceea ce moare
Inima din tăcerea lumii s-o ştiu
Cum bate-n mireasma albă din floare.

Alerg din clipa neumblată
În înălţimea ei să sui
Să intr-un veşnicia care mă aşteaptă
Pe partea de trăire- a timpului.

Traian Arhip Zeletin_ Fug de sfârşit


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu